La data de 24 februarie, credinciosii ortodocsi sarbatoresc Intaia si a doua aflare a Capului Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan. Tot in aceasta zi, spiritualitatea populara celebreaza o sarbatoare autohtona : Dragobetele.
Ce stim despre evenimentul religios, consemnat de Biserica Ortodoxa
Documentele vremii au consemnat ce s-a intamplat cu capul Sf. Ioan Botezatorul, dupa decapitarea acestuia, eveniment sangeros petrecut la curtea regelui Irod Antipa, cel care s-a casatorit cu sotia fratelui sau Filip.
Credinciosii au cautat pretioasa relicva, cu gandul ca aceasta sa fie pusa la adapost de razbunarile dusmanilor Sf.Ioan Botezatorul. Dupa multe peripetii, capul Sf. Ioan, gasit in casa lui Irod de sotia unui slujbas al acestuia, a fost adapostit intr-o biserica din cetatea Emesei, in Siria. In final, dupa alte evenimente sangeroase, pretioasa relicva a fost dusa in Franta, intr-o biserica din localitatea Amiens, unde credinciosii le venereaza si astazi.
Ce semnificatie are Dragobetele, sarbatoarea autohtona a iubirii
Celebrata la data de 24 februarie, Dragobetele este o sarbatoare autohtona a iubirii si este atestata mai ales in Oltenia si in Vestul Munteniei. In traditia populara, sarbatorii Dragobetelui i se mai spune Cap de primavara, pentru ca multe dintre obieiurile si traditiile specifice acesteia sunt legate de venirea acestui anotimp indragit.
Traditii pentru spor si sanatate
De Dragobete, fetele si flacaii se imbracau in haine noi, tesute in casa, in timpul anului. Cand vremea era frumoasa, cu totii porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si veselindu-se, anticipand apropierea primaverii. Cine culegea mai multe flori de primavara, intalnite in cale: ghiocei, viorele si tamaioase era norocos in dragoste; apoi, acesti mesageri ai desteptarii naturii erau asezati la icoane, pana la Sanziene; atunci le aruncau in apele curgatoare din localitatea natala, ducand in univers gandurile lor pozitive.
Dis-de- dimineata, in ziua de Dragobete, fetele si nevestele tinere adunau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa obtinuta , pentru a avea parul si tenul stralucitoare.
Cand era vreme urata, grupul de tineri care-l sarbatoreau pe Dragobete se aduna la casa unui gospodar de frunte in comunitatea respectiva si-l omagia pe zeul iubirii. Pentru aceasta intalnire, gazda pregatea o masa festiva, cu bucate si bauturi preparate in acea godpodarie.
Sarbatoarea de Dragobete era si trebuie respectata, pentru ca tinerii sa se indragosteasca si sa fie iubiti, pana la Dragobetele din anul urmator.
Este un semn de rau augur, daca un tanar sau o fata nu intalneste de Dragobete un reprezentant de sex opus, pentru ca, pana la anul viitor, acea persoana ramane singura si iubirea adevarata o ocoleste.
Voia buna este insotita acum de zicala :”Dragobetele saruta fetele!” In acelasi timp, Dragobetele este celebrat in ziua cand pasarile se imperecheaza, se strang in stoluri si incep sa-si dureze un cuib.