Search for content, post, videos

Matthew McConaughey, impotent din cauza unui rol! Organele sexuale ale actorului s-au micşorat după ce a slăbit 20 kg

Şoc! Matthew McConaughey (43 de ani) a slăbit 20 de kilograme în numai câteva luni. “Toate organele mele s-au micşorat”, inclusiv cel sexual, a mărturisit actorul, speriat că ar putea rămâne impotent.

De la o săptămână la alta, actorul Matthew McConaughey apare în fotografii tot mai slab şi palid, ca urmare a unei diete severe pe care o ţine pentru a juca rolul unui bolnav de SIDA în filmul „The Dallas Buyer›s Club”.

Starul a ajuns deja să cântărească numai 64 de kilograme la înălţimea de 1,82 de metri şi de abia se mai ţine pe picioare.

Medicii l-au avertizat să se oprească, fiindcă toate organele lui, inclusiv stomacul, s-au micşorat după ce a pierdut aproape un sfert din greutate într-un timp prea scurt. McConaughey s-a speriat însă cel mai mult, când i s-a spus că ar putea să rămână impotent, fiindcă au avut de suferit şi organele sexuale.

Gândul că va rămâne impotent l-a înspăimântat chiar mai mult decât avertismentele că ar putea să-şi piardă viaţa. McConaughey abia aşteaptă să termine filmările şi să mănânce hamburgeri pe săturate, ca să devină din nou „un adevărat armăsar”.

Şi soţia sa, fotomodelul brazilian Camila Alves (30 de ani), este panicată de faptul că soţul ei, considerat până nu demult cel mai sexy tătic de la Hollywood, şi-ar putea pierde bărbăţia. Matthew şi Camila au doi copii, Levi (4 ani) şi Vida (2 ani).

CONTINUAREA PE CLICK.RO

 

<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *