Search for content, post, videos

Iepuraşul, de la legendarul Prometeu la simbolul Paştelui creştin

Obiceiurile pascale din ziua de azi au rădăcini imemoriale, care ţin deja de adevăruri trecute în legendă. Dintr-o legendă se trage şi asocierea iepuraşului cu sărbătoarea Paştelui, chiar dacă în ziua de azi mitul s-a transformat, la rândul lui, într-o chestiune comercială.

Eostre, Ostara sau, mai cunoscut, Eastre este o zeiţă din mitologia nordică despre care se spune că era o divinitate a purităţii, a tinereţii, a frumuseţii, precum şi a începutului noii vieţi. Eastre era celebrată prin aprinderea focurilor în zori şi simboliza primăvara, renaşterea naturii şi a vieţii. Legenda spune că, într-un an, Eastre a întârziat să vină, iar o fetiţă care a găsit o pasăre rănită şi aproape moartă de frig i-a cerut ajutorul. Eastre a apărut pe un curcubeu, îmbrăcată cu o rochie roşie, simbol al căldurii cu care a topit toată zăpada. Pasărea, grav rănită şi fără scăpare, a fost transformată de zeiţă într-un iepure sălbatic. De aici, povestea merge mai departe către formarea unuia dintre cele mai cunoscute simboluri ale Paştelui.

Ouă roşii şi ouă… de ciocolată

CONTINUAREA AICI.

<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *