Search for content, post, videos

Demarează Campionatul Mondial al Taietorilor de Lemne de la Lillehammer

Prima zi a competiţei mondiale STIHL Timbersports adună la start cei mai buni atleţi din fiecare ţară prezentă la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne.

Competiţia ajunsă la ediţia cu numărul 28 demarează astăzi la Lillehammer cu calificările pentru spectaculoasa proba de individual, unde România este reprezentată de Nicolae Nyamcsuk.

Proba regină a Campionatului Mondial, întrecerea pe echipe este programată mâine, 7 septembrie, iar finala la individual va avea loc sâmbătă, 8 septembrie.

Echipa României la Lillehammer este formată din urmatorii atleţi: Nicolae Nyamcsuk, Botond Nagy (antrenorul echipei), Dan Petrescu, Costel Pleș și Cristian Marina, pe post de rezervă.

La plecarea spre Lillehammer, Botond Nagy, antrenorul echipei României şi un veteran al competiţiilor STIHL Timbersports a declarat ca este încrezător într-un rezultat bun pentru că echipa s-a consolidat de la an la an, un argument în acest sens fiind chiar lupta din competiţia internă, adjudecată anul acesta de arădeanul Nicolae Nyamcsuk.

Nyamcsuk concurează laindividual cu un topor de 1500 de dolari

Pentru Campionatul Mondial din 2012 Nicolae Nyamcsuk, reprezentantului României la proba de individual i-a fost comandat din Noua Zeelandă un topor care costă peste 1500 de dolari. Producătorul Tuatahi („tuatahi” inseamnă în limba baştinaşilor Maori: „cel mai bun”) a confecţionat toporul pe măsurile arădeanului şi l-a trimis acestuia, cu un transport special, direct la Lillehammer.

În vârstă de 32 de ani, Nyamcsuk şi-a câştigat locul în selecta competiţie de individual a STIHL Timbersports după ce a obţinut cel mai bun punctaj în cadrul competițiilor interne din acest an. În 2012 am asistat la o lupta foarte strânsă între Nyamcsuk, care a ieşit în cele din urmă câştigător, şi fostul campion al româniei, orădeanul Botond Nagy, un veteran al competiţiei STIHL Timbersports.

În proba de “supermotoferăstrău” viteza lanțului motoferăstrăului depăşeşte 240 km/h, trei felii dintr-un buștean fiind tăiate perfect în mai puțin de 8 secunde.

Probele clasice deja ale competiţiei STIHL Timbersports sunt: Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferastrăul STIHL MS660, Tăierea verticală, Tăierea la înălţime și Tăierea cu “supermotoferăstrău”.

Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne, STIHL Timbersports se desfăşoară anul acesta între 6 şi 8 septembrie la Lillehammer în Norvegia. În competiţie s-au înscris la start peste 100 de atleţi din 24 de ţări.
România are de doi ani o echipă naţională de tăietori de lemne, care o reprezintă la competiţiile internaţionale. Din această echipă fac parte atleţii care se califică pe plan naţional, la competiţiile care au loc pe parcursul anului. Primul Campionat Național al Tăietorilor de Lemne a avut loc în iunie 2010 la București, anul trecut fiind organizat la Gilău, Cluj.

Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA.
În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005, Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii la tăiat lemne.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *