Search for content, post, videos

Cornul abundenţei de toamnă

Toamna şi-a intrat în drepturi şi ne bucură tot mai mult cu bogăţiile ei. Cu doar câteva zile înainte de Sfântul Dumitru, pe 20 şi 21 octombrie, vă invităm la prima ediţie a târgului de produse tradiţionale româneşti, Toamna la cumpărături te-ndeamnă!, organizat de Parcul Comercial Militari (Carrefour, Galeria Comercială Militari, Bricostore, Mobexpert, Norauto).

Amatorii de bucate româneşti se vor desfăta cu brânzeturi şi produse din carne proaspete aşa cum numai ţăranii noştri ştiu să le facă, cu băuturi 100% naturale (vin, palincă, ţuică, vişinată, siropuri), pâine pe vatră cu coaja crocantă şi gustoasă, cozonaci pufoşi şi plini cu nucă sau stafide, plăcinte, fructe, legume, produse apicole şi multe alte bunătăţi care îţi lasă gura apă!
Şi pentru că asemenea bucate nu pot sta decât în vase tradiţionale, organizatorii au invitat meşteri olari şi artizani din mai multe colţuri ale ţării pentru a-şi arăta măiestria. Pe lângă toate acestea, doamnele şi domnişoarele vor avea ocazia să cumpere bijuterii unicat, produse manual.
“Târgul, primul de acest fel organizat de Parcul Comercial Militari, vizează promovarea producătorilor de produse tradiţionale şi delicatese din mai multe zone ale României. Evenimentul de adresează publicului larg, în special celor interesaţi de produsele tradiţionale şi a celor dornici de gustarea unor produse de origine şi calitate 100% românească”, au declarat reprezentanţii parcului comercial.
Târgul va avea loc în parcarea complexului comercial, în intervalul orar 10:00 – 18:00, pe 20 şi 21 octombrie.
Vă aşteptăm!

Intrarea este liberă!

Despre Parcul Comercial Militari

Parcul Comercial Militari este prima zonă comercială modernă din România. Ea a prins contur odată cu deschiderea primului şi celui mai mare hipermarket din România, operat de catre Carrefour din anul 2001, şi a Galeriei Comerciale Militari.
Ulterior, în incinta parcului s-au mai deschis magazinele Bricostore – unul dintre cele mai mari magazine din reţeaua Bricostore cu peste 15.000 mp suprafaţă de vânzare, Mobexpert – care oferă o gamă largă de mobilier şi accesorii pentru casă şi grădină şi Norauto – companie specializată în reparaţii auto de calitate şi comercializarea pieselor de schimb şi accesorii.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *