18 aprilie , 2024

Ultimele articole

AcasăTIMP LIBERCum să fii fericit in 10 pasi simpli

Cum să fii fericit in 10 pasi simpli

De ce este atât de greu să fii fericit?

Dintotdeauna am încercat să delimităm „binele” de „rău” pornind de la învățămintele părintești sau de la sfaturile unor persoane etalon pentru noi. Astfel, de cele mai multe ori asociem conceptul de „bine” cu fericirea, ori conceptul de „rău” cu nefericirea, însă aceasta nu are o definiție general valabilă, ci ea este personalizată fiercărui om în parte în funcție de emoții, sentimente, trăiri personale sau de ceilalți.

Decalogul fericirii

Fericirea nu este prezentă în viața noastră mereu, de multe ori ea depinde doar de noi, trebuie să vrem să fim fericiți. Din păcate, ne complicăm viața chiar în punctul în care fericirea este chiar în fața noastră, dar noi nu suntem capabili să o recunoaștem.

Deci, iată câteva aspecte necesare pentru obținerea fericirii:

  1. Încetează să îți mai pese de ceea ce cred alte persoane despre tine

Aristotel spunea că „Oamenii sunt prin naura lor niște animale sociale”, știu poate părea puțin ciudată această idee, dar consacrând timp preocupându-te de ceea ce alții cred despre tine este o risipă de energie și o pieredere de timp. Niciodată nu vei putea să-i mulțumești pe toți, deci fii tu însăți pentru a putea fi fericit!

  1. Încetează să mai încerci să-i mulțumești pe toți
Citeste si:  De ce persoanele empatice se poarta ciudat in preajma oamenilor prefacuti

Fii cea mai bună „versiune” a ta și vei atrage în mod natural oamenii oamenii care chiar își doresc cu adevărat să fie lângă tine.

  1. Nu mai participa la zvonuri

Persoanele care împart zvonuri cu tine, vor vorbi cu siguranță și despre tine. A crede în zvonuri este ca și cum ai paria totul pe o echipă de fotbal care nu are nici o șansă.

Citeste mai mult pe YVE.

Urmărește-ne si pe Google News

Citeste si:

Citește și: