Search for content, post, videos

De ce mancam mai mult cand consumam alcool

O iesire in oras cu prea mult alcool, finalizata cu o masa copioasa, dar si nesanatoasa luata cine stie ce colt de strada? Ei bine, exista un motiv dovedit stiintific pentru care mancam mai mult si mai nesanatos atunci cand consumam alcool in exces.

Creierul transmite semnale diverse in stare de ebrietate decat atunci cand nu exista pic de alcool in organism, iar acest lucru se rasfrange si asupra alimentatiei.

Consumul de alcool face simturile mai sensibile, indemnand activitatea creierului sa genereze pofte. Practic, mirosurile, spre exemplu, ale mancarurilor se simt mult mai puternic si au efect mult mai mare asupra creierului atunci cand suntem in stare de ebrietate decat atunci cand suntem perfect lucizi. In felul acesta, pe fondul consumului de alcool, creierul induce pofte culinare mai puternice, arata un studiu efectuat la Departamentului de Neurologie din cadrul Universitatii de Medicina din Indiana (SUA).

In felul acesta s-a demonstrat de ce consumul de alcool in exces este asociat cu obezitatea. Majoritatea bauturilor alcoolice deja contin calorii goale pe care le introducem in organism cand le consumam, dar odata ce apar si poftele pe fondul starii de ebrietate, aportul caloric creste si mai mult generand practic un dezechilibru energetic.

Studii anterioare au aratat ca atunci cand o persoana consuma prea mult alcool, poate ingera cu 6.300 de calorii mai mult intr-o singura noapte decat o persoana lucida.

<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *