Search for content, post, videos

Semne clare ca serviciul isi distruge relatia de cuplu

Pentru majoritatea oamenilor, viata este o provocare continua in care se cauta echilibrul dintre a face ceva (de preferinta, ce-ti place) pentru care sa fi platit si a avea timp liber personal pentru a-l petrece cu persoana iubita, cu familia, cu prietenii dragi. Insa gasirea acestui echilibra este solicitanta, deseori teribil de dificila.

 

Din nevoia de a avea un acoperis deasupra capului, mancare in frigider si, in mare, confort in viata, deseori munca, mijlocul prin care castigam bani, ne invadeaza si cele mai intime locuri din viata, cum ar fi dormitorul, afectandu-ne relatia de cuplu. Astfel ca multe persoane ajung sa se concentreze mai mult pe un aspect in detrimentul celuilalt.

 

Munca si viata personala sunt interconectate. Un studiu recent a demonstrat ca probabilitatea de a resimti stres si neplaceri in familie creste cu 74% pe fondul problemelor de serviciu, iar stresul din familie creste la randul sau grijile de serviciu cu 47%.

 

Este clar ca a mentine confortul un cuplu, in familie este imposibil fara munca, iar fara o viata personala, sentimentala, nu exista implinire. Insa prea des munca invadeaza viata personala stricand relatia de cuplu. Singurii vinovati de acest lucru sunt persoanele care permit muncii sa le invadeze viata sentimentala. Pentru a preveni un dezastru personal, este indicat sa acordam atentie tuturor semnelor care ne spun ca jobul ne distruge relatia de cuplu. Iata care sunt acestea!

 

Nemultumiri constante legate de munca

 

Toti avem probleme la serviciu. Mai mari, mai mici, intotdeauna diferite de ale celorlalti, problemele profesionale sunt ale noastre, deci le resimtim la nivel personal ca fiind, deseori, severe. Pentru ca ele sa nu invadeze viata privata, este important sa nu lasam frustrarile profesionale sa se reverse in casa, in timpul conversatiilor cu persoana iubita. Este perfect in regula ca partenerii sa vorbeasca de serviciu, dar daca si putinul timp pe care il petrec impreuna este invadat de nemultumirile spuse de unul dintre parteneri vizavi de serviciul sau, atunci problemele de cuplu incep sa apara.

 

Un studiu publicat in revista de specialitate “Journal of Applied Psychology” a aratat ca persoanele care se plang frecvent de job sunt mai predispuse la epuizare psihica, la o atitudine defensiva si chiar ofensiva fara de partenerul de cuplu, fapt care genereaza tensiuni pana la certuri constante in relatie. Pe termen lung, acest lucru poate duce la despartire sau divort.

 

Nu iesiti nicaieri

 

Timpul petrecut in cuplu sau in familie este deseori redus, insa partenerii care nu profita de fiecare moment impreuna pentru a face ceva in doi, a iesi in oras, a face o scurta excursie, pot ajunge intr-o rutina foarte daunatoare relatiei ce risca sa duca la despartire.

 

Nu exista spontaneitate

 

Spontaneitatea in cuplu scoate partenerii din rutina si ii apropie emotional. Cand ea dispare, rutina se adanceste, aducand cu sine plictiseala si chiar pierderea interesului sentimental si sexual fata de celalalt. Lipsa spontaneitatii pe termen lung este un semn clar ca jobul distruge relatia de cuplu.

 

Telefonul este mereu la indemana

 

Cand jobul devine atat de solicitant incat unul dintre parteneri nu poate sta fara telefonul sau mobil nici macar la baie, cand trebuie sa-si verifice mesajele, apelurile, e-mailurile in mod constant, fiind chiar solicitat pentru anumite taskuri de munca la ore nepotrivite, seara sau chiar noaptea, in weekend, este clar ca acesta s-a adancit atat de mult in serviciu incat isi distruge, inconstient cel mai probabil, relatia de cuplu. Programul de munca a fost instituit cu un anumit scop: sa se lucreze in acel interval si sa NU se lucreze in afara lui! Disponibilitatea constanta pentru serviciu este un semn clar ca jobul distruge relatia de cuplu… chiar cu “acordul” persoanei in cauza!

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *