Search for content, post, videos

Gesturile prin care ii indepartezi pe cei dragi de langa tine

Daca simti ca persoanele dragi te-au lasat de izbeliste, in repetate randuri si in mai multe perioade din viata ta, se prea poate ca vina sa nu le apartina lor, ci tie. Propriul comportament poate fi cauza singuratatii tale!

 

Dincolo de anumite circumstante si intamplari care favorizeaza singuratatea in viata ta fara sa ai nicio vina, deseori majoritatea evenimentelor si, mai cu seama, consecintele lor, sunt generate de propriul mod de a reactiona la probleme, intamplari, situatii diverse. Comportamentul fiecaruia in fata evenimentelor bune sau rele din viata favorizeaza legarea si mentinerea unor relatii de prietenie, amoroase sau de rudenie trainice sau, dimpotriva, pierderea lor. Pentru a evita perioadele de singuratate, uneori dureros de lungi, fiecare ar trebui sa-si revizuiasca comportamentul pentru a descoperi daca prin actiunile sale nu-i indeparteaza, de fapt, pe cei dragi de langa el. Daca simti ca te afli si tu in aceasta situatie, ar fi bine sa-ti revizuiesti la randul tau comportamentul. Iata care sunt principalele gesturi care determina oamenii sa se indeparteze de tine!

 

Esti un „coleg de camera” groaznic

Indiferent ca stai cu un prieten, cu partenerul de cuplu sau cu alte persoane, mai toti trecem prin perioade in care suntem „colegi de camera”, „colegi de apartament” cu cineva. Insa, in momentul in care mai multe persoane cu care ai impartasit traiul in aceeasi casa decid sa-si ia talpasita, fara a evolua in mai bine din perspectiva locativa, se prea poate sa fuga de tine, nu neaparat de casa in sine. Daca ai dificultati in a mentine o relatie de comunicare decenta cu persoana cu care locuiesti, avand vesnic parte de discutii aprinse, nemultumiri si frustrari, s-ar putea ca aportul tau in casa sa fie insuficient, deseori chiar deranjant, motiv pentru care ar trebui sa-ti revizuiesti implicarea in „traiul in doi/trei”, indiferent daca vorbim de un prieten cu care locuiesti sau chiar de partenerul de cuplu.

 

Ai pretentii exagerate

A-ti seta standarde inalte este, de regula, un lucru benefic care te ajuta sa evoluezi. Dar una e sa incerci sa faci si sa primesti tot ce-i mai bun si alta e sa vii vesnic cu critici la adresa persoanelor dragi din viata ta, indiferent ca este vorba de iubit/a, de parinti, de prieteni apropiati sau de colegi de serviciu. In momentul in care, in mod constant, desconsideri actiunile unei persoane din jurul tau, poate chiar pe ea insasi, invariabil aceasta se va indeparta de tine. Asa ca renunta la pretentiile exagerate pe care le ai de la ceilalti daca nu vrei sa ramai singur/a!

 

Crezi cu indarjire in „alesul inimii”

Pe plan amoros este mult mai usor sa ramai singur/a decat in ceea ce priveste relatiile sociale de prietenie sau colegialitate, iar acest lucru este cauzat deseori de credinta in „alesul inimii”. Persoanele care cred cu tarie ca pentru ele exita un singur „ales” sau o singura „aleasa” dau cu piciorul la nenumarate ocazii de dezvoltare a unei relatii amoroase frumoase din simplul motiv ca au impresia – deseori gresita – ca cealalta persoana nu este „alesul/aleasa inimii”.

 

Lipsa de politete cu chelnerii

Desi pare un fapt absolut minor in viata oricarei persoane, felul in care aceasta se comporta in localuri cu chelnerii/chelneritele spune multe despre cat respect are fata de ceilalti oameni. Mai mult, se prea poate sa nu mai primesti nicio invitatie in oras de la prieteni daca de mai multe ori te-ai comportat execrabil cu chelnerii, punand intr-o situatie jenanta toti oamenii cu care te aflai la masa.

 

Prea multa lauda pe Facebook

In social media multi dintre noi incercam sa „ne prezentam” intr-un mod cat mai favorabil noua, postand cele mai inteligente/amuzante mesaje, cele mai reusite poze. Insa exista o diferenta majora intre a nu te face de ras pe Facebook, spre exemplu, si a te lauda cu reusitele tale in mod constant. Chiar din mediul online o sa inceapa oamenii sa te scoata din listele lor daca te lauzi de unul singur in mod constant.

 

Te porti urat cu animalele si desconsideri oamenii care au animale de companie

Iarasi, modul in care un om se comporta cu un animal spune multe despre caracterul lui. Daca obisnuiesti sa alungi caini, pisici si chiar sa fii violent cand dai de un animal (de companie sau de pe strada), atunci iti afisezi in mod clar un caracter execrabil. Nimeni nu spune ca trebuie sa ai trei caini si cinci pisicii in casa ca sa fii un om bun, dar dovada de respect atat fata de animal, cat si fata de proprietarul unui animal este o chestiune de bun simt si un fel de a demonstra ca ai un caracter placut, ca esti saritor si, mai cu seama, tolerant, chiar daca esti alergic la par de pisica.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *