Celebra scriitoare Elinor Glyn spunea, in urma cu multi ani, ca iubirea este precum o stralucire ce preschimba praful vietii intr-o ceata aurie, iar acest lucru il cunosti foarte bine, pentru ca asta traiesti acum. L-ai vazut, l-ai placut si ati decis sa fiti impreuna. A trecut un an de atunci, iar acum tot ce-ti doresti este ca in viata ta sa ramana acea magie si sa traiesti o iubire ca-n povesti.
Stii ca in ziua de astazi nu este tocmai usor sa ai o relatie de lunga durata, ca exista numeroase ”tentatii”, iar cuplurile pe care le vezi discutand aprins pe strada te inspaimanta, mai ales cand stii ca povestea ta de iubire a fost si este minunata. Condimentata cu ”sare si piper”, cu saruturi spontane ori escapade romantice sau pur si simplu cu vorbe dulci, spuse atunci cand te asteptai cel mai putin, iti doresti ca relatia pe care o ai acum sa reziste in timp. Ei bine, nu este deloc usor sa pastrezi acea magie in relatia ta, insa exista cateva reguli de supravietuire:
Nu provoca certuri din ”nimicuri”
A uitat sa duca gunoiul, sa-si stranga lucrurile dupa el sau ca e ziua mamei tale. Incearca sa-l intelegi si sa vorbesti cu el calm, pentru ca o discutie aprinsa, cu strigate si tipete nu este utila. Tot ce vei reusi sa faci va fi sa creezi mici confuzii, care treptat treptat va vor indeparta. Invata sa-l asculti, spune-i ce te deranjeaza si cu siguranta veti gasi solutii.
Iesi cu prietenii tai
Nimic nu este mai sexy decat o femeie independenta, care isi vede de viata ei si care are propriile activitati. Stiu, il iubesti la nebunie si vreti sa petreceti mult timp impreuna, insa o mica iesire cu prietenele tale, momente in care el se va putea bucura, de asemenea, de compania baietilor, va face minuni pentru relatia voastra. Ba mai mult, a doua zi, cand va veti vedea, veti simti asta chiar pe pielea voastra. Cu siguranta, saruturile vor fi mai dulci si va veti povesti numeroase lucruri.
Nicio zi la fel
Ca sa tineti ”aprinsa” flacara iubirii optati pentru diversitate. Aveti grija de povestea voastra de dragoste si nu va temeti sa incercati lucruri noi. Chiar daca luati cina acasa, nu va tolaniti pe canapea. Mergeti la dans, la muzeu, la film, la teatru. Faceti ceea ce va place si profitati din plin de timpul petrecut impreuna. Nu doar ca situatiile noi va vor ajuta sa va descoperiti, insa vor construe o legatura unica intre voi.
Ia-ti timp pentru a-i cunoaste prietenii
Chiar daca sunteti impreuna de un an de zile si ai iesit impreuna cu prietenii lui, nu te grabi sa le lipesti ”etichete” ori sa-i interzici sa iasa cu ei. Ia-ti timp pentru a-i descoperi. Cu siguranta vei vedea ca fiecare in parte are ”ceva bun”, iar prietenul tau va aprecia gestul, ceea ce va intari relatia voastra.
Spune-i ce simti. Intotdeauna
In ziua de astazi, multi dintre noi ne pierdem capul in task-urile numeroase si deoseri ne ferim sa iubim, motiv pentru care tu, atunci cand traiesti o poveste de iubire care te face fericita, fii curajoasa. Simti ca ti-e dor de el? Ca vrei sa va vedeti? Ca il iubesti asa cum n-ai mai facut-o pana acum? Spune-i! Nu pierde nicio clipa si nu te ascunde, caci timpul trece, iar mai tarziu… va fi prea tarziu.