Search for content, post, videos

10 greseli pe care le fac barbatii la prima intalnire, care-i fac sa piarda femeia

Prima impresie pe care o faci iti poate asigura succesul sau esecul la intalnirile amoroase.

Desi adesea se ofera si a doua sansa, unele gesturi facute la prima intalnire pot compromite sansele de succes ale barbatilor in relatia pe care o au cu o femeie abia cunoscuta. Iata cele mai frecvente 10 greseli pe care le fac barbatii la prima intalnire!

1. Se uita dupa alte femei

Atentia unui barbat este foarte usor de distras, dar cand sunt la prima intalnire ar trebui sa se concentreze mai mult. Este neplacut ca un barbat care este la prima iesire in oras cu o femeie pe care o place sa se uite dupa chelnerita sau dupa o alta femeie imbracata foarte provocator. Pentru femei, acest gest este considerat de prost gust, iar sansele barbatului de a obtine increderea femeii pe care a scos-o in oras scad teribil de mult.

2. Foloseste apelative dragastoase din prima

La prima intalnire nu au ce cauta in discutie apelativele dragastoase sau diminutivele atunci cand barbatul se adreseaza femeii. Pana una alta, nu se cunosc atat de bine incat sa-si permita sa ii spuna “scumpa”, “draga”, “papusa”, “fetita”, “galusca”, “dovlecel” sau “iepuras”. Mai mult, daca un barbat i se adreseaza unei femei folosind cine stie ce apelative, se prea poate ca ea sa creada ca el i-a uitat numele. O femeie vrea sa aiba o identitate in fata unul barbat abia cunoscut si i se ofera aceasta senzatie, dar si respect, spunandu-i-se pe nume. Apelativele dragastoase trebuie folosite abia cand intre cei doi exista un grad de intimitate crescut.

3. Butonatul telefonului mobil

Indiferent ca are un telefon mobil simplu sau ultimul tip de smartphone, un barbat nu trebuie sa butonele celularul cand se afla in oras cu o femeie pe care a invitat-o la prima intalnire. Daca este nevoit sa foloseasca mobilul, atunci se impune un “Scuza-ma doua secunde. E ceva urgent!”. Cum termina ce are de facut cu telefonul, si-l baga in buzunar astfel incat sa nu stea vesnic la vedere pe masa si sa clipoceasca la fiecare mesaj, apel sau postare de Facebook facuta. Insa multi barbati comit greseala sa acorde mai multa importanta telefonului mobil in loc sa ofere atentie femeii cu care se afla la prima intalnire.

4. Aparitia fostei iubite in discutie

La prima intalnire nu se prea cuvine sa se discute de fostele iubiri. Cei doi abia incep sa se cunoasca, motiv pentru care nu este nevoie de prezenta unei a treia persoane, chiar si prin simpla discutie, la masa lor. Un barbat nu trebuie sa-si vorbeasca nici de bine, nici de rau fosta iubita atunci cand se afla la prima intalnire cu o femeie abia cunscuta. Daca cei doi se vor intelege, vor avea destul timp sa-si impartaseasca amintirile buna sau proaste.

5. Face glume crude

Barbatii adora glumele crude, acide, dar nu toate femeile sunt deschise la ele. De regula, trebuie sa descoperi in timp, dupa cateva intalniri, la ce fel de glume tine femeia cu care abia legi o relatie. Daca spuneti bancuri, incepeti cu cele usoare, nediscriminatorii, si abia mai apoi patrundeti in cele cu tenta sexuala sau jignitoare pentru anumite categorii de oameni. Un barbat aflat la prima intalnire trebuie sa o ia usurel cu glumele prea acide, prea crude.

6. Proastele maniere

Nimeni nu spune ca un barbat trebuie sa se comporte ca un gentilom din perioada victoriana cu o femeie pe care a invitat-o in oras, dar exista mici gesturi care tin de buna crestere si de respectul de care trebuie sa dea dovada un barbat la prima intalnire, pentru a avea sanse sa o aiba si pe a doua. Printre acestea se numara sa-i traga scaunul femeii, sa manance cu gura inchisa, sa nu pleoscaie ca un animal, sa nu ragaie si sa nu-i ia vorba din gura atunci cand ea vorbeste. Niciunei femei nu-i place tipul de barbat care mananca cu zgomot in oras si se comporta ca un neanderthal abia iesit din pestera.

7. Vorbeste despre bani

La prima intalnire, banii nu trebuie sa fie un subiect de discutie major. Este in regula sa vorbeste despre ofertele de vacanta din tara si din strainatate, despre conditiile de la noi si din afara, dar un barbat nu trebuie sa se laude cu suma enorma de bani pe care a cheltuit-o cu cine stie ce ocazie. Pe de alta parte, el nu trebuie nici sa se vaite ca nu are bani, caci femeia cu care se afla la prima intalnire va avea, cel mai probabil, remuscari ca a comandat frappe-ul dublu in loc de sticla de apa, care ar fi costat mai putin. Discutiile de bani pot aparea abia cand exista o relatie intre cei doi, nu la prima intalnire.

8. Lipsa de hotarare

Nicio femeie nu vrea sa iasa la o intalnire cu un barbat care “face cum vrea ea”. “Ce ti-e pofta sa mananci?”/ “Comand ce iei si tu?”, “Vedem filmul X sau Y?”/ “Ce preferi tu” – astfel de discutii nu trebuie sa aiba loc la prima intalnire. Chiar daca el vrea sa manance o ciorba de burta, iar ea detesta ciorba de burta, atat femeia, cat si barbatul trebuie sa ia singuri deciziile care-i privesc si sa-si exprima parerea cu privire la activitatea in doi (restaurantul ales, filmul vazut, plimbarea, bautura alcoolica comandata, etc). Nicio femeie nu o sa cada pe spate in fata unui barbat care nu poate lua o decizie de unul singur, indiferent cat de mica e.

9. Corectarea fiecarei greseli pe care o face ea

Sunt unii barbati atat de perfectionisti incat au prostul obicei de a corecta orice greseala pe care o face o femeie, chiar daca se afla cu ea la prima intalnire. Sunt acei barbati care au impresia ca stiu totul si trebuie sa impartaseasca. Ei bine, nu asta vrea o femeie la prima intalnire. Poate nu stie sa manance cu tacamurile special destinate fructelor de mare, dar nu trebuie sa i se spuna ca nu stie, ci sa i se arate cu blandete cum se folosesc. Nimeni nu este atotcunoscator, iar scopul primei intalniri – pentru un barbat – este sa o faca pe femeie sa rada, sa devina relaxata in preajma lui astfel incat sa vrea si o a doua intalnire, nu sa-i imbunatateasca gramatica sau cunostintele de istorie si geografie.

10. Aroganta

Intre a da dovada de incredere in sine si aroganta este o linie fina. Un barbat increzator in fortele proprii este atragator oricarei femei, dar un barbat arogant nu va face altceva decat sa o scoata din minti pe femeia cu care a iesit in oras. Intr-adevar, barbatul trebuie, cumva, sa arate ce stie sa faca, dar sa se exprime cu modestie si sa nu adopte atitudinea “Eu sunt cel mai tare. Esti norocoasa ca te-am scos in oras” in fata femeii cu care se afla la prima intalnire.

loading...
<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *