Search for content, post, videos

Colectia Hoss Intropia primavara vara 2011

 

 

    Materiale vaporoase, culori neutre, delicate, imprimeuri florale diafane, detalii vestimentare din dantela si matase combinate cu o croiala extrem de eleganta, acestea sunt principalele ingrediente ale unei colectii de haine realizate intr-un stil romantic.

   Colectia Hoss Intropia primavara-vara 2011 celebreaza in totalitate aceste tendinte, adaugand o nota de originalitate si eclectism, trasaturi ce caracterizeaza pe deplin brandul spaniol.

   Nimic nu poate fi mai romantic decat combinatia perfecta dintre o paleta cromatica pastelata, flori delicate si deja clasica dantela. Cand vine vorba despre acest sezon, asistam la o explozie de detalii si elemente romantice, ce abunda in intreaga colectie vestimentara. De fapt, Hoss Intropia primavara-vara 2011 confirma cu rigurozitatea aceasta idee, prin  modelele absolut adorabile, impresionand prin rafinamentul care pluteste deasupra intregii colectii, asemenea unei aure irezistibile, misterioase.

     In aceasta primavara, albul primeste premiul pentru „regele tendintelor”. Se pare ca toate casele internationale de moda l-au desemnat invingator in acest sezon pentru  ca ofera, in ciuda simplitatii sale aparente, o nota  de bun gust, lasand loc, totodata, tuturor fanteziilor in materie de vestimentatie. Stilul minimalist, elegant, rafinat este ridicat la rang de arta in aceasta colectie, alaturi de culorile neutre, care in ciuda aparentei monotonii degajate, continua sa impresioneze prin rafinament si versatilitate, permitand imaginatiei tale sa-si faca de cap si sa creeze cele mai interesante combinatii.

   Pentru un plus de feminitate si o alura chic si tinereasca, designerul din spatele acestei colectii a optat pentru revolutionarul imprimeu floral care face ravagii  in acest sezon,  fireste, in sens pozitiv.

   Prin combinatiile sale perfecte dintre sofisticat si casual, Colectia Hoss Intropia emana un aer delicat  de feminitate si  gratie exacerbata. Bluzele transparente din dantela, in tonuri pastelate, dar si rochiile extrem de vaporoase, reprezinta doar o mica parte din garderoba unei femei moderne, in pas cu moda, careia nu-i este teama sa fie ea insasi. 

<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *