# Meghan Markle și Prințul Harry aduc lumea polo-ului pe Netflix cu un nou serial > Meghan Markle și Prințul Harry produc un nou serial pentru Netflix despre lumea polo-ului, în colaborare cu producătorii Gossip Girl. Află totul despre proiect. Publicat: 24 martie 2026, 18:45 · Autor: Bianca Gheorghe · Categorie: [ARTICOLE](https://lyla.ro/articole/articole/index.html.md) · Pagina web: https://lyla.ro/meghan-markle-si-printul-harry-aduc-lumea-polo-ului-pe-netflix-cu-un-nou-serial/ · Publicație: Lyla.ro ![Meghan Markle](https://lyla.ro/wp-content/uploads/2026/03/Meghan-Markle-1774370706-1024x576.webp) Meghan Markle și Prințul Harry pregătesc un nou proiect pentru Netflix. De data aceasta, este vorba despre un serial de ficțiune a cărui acțiune se petrece în lumea exclusivistă a polo-ului. Pentru acest nou proiect, compania lor, Archewell Productions, face echipă cu Josh Schwartz și Stephanie Savage, duo-ul de producători din spatele unor seriale-fenomen precum Gossip Girl și The O.C. ## Un serial despre rivalitate și familii puternice Ce ne așteaptă, mai exact? Serialul este descris ca fiind o „dramă de tipul „stăpâni și servitori” plasată în opulentul oraș ecvestru Wellington, FL, care se învârte în jurul dinamicii complicate dintre două echipe rivale și familiile care le conduc”. Practic, o combinație între dramele din înalta societate, rivalități sportive și, fireste, cai. Alegerea temei nu este deloc întâmplătoare, având în vedere trecutul familiei regale britanice, unde polo-ul este un sport cu tradiție. ## Proiectul de suflet al Prințului Harry Se pare că ideea este un proiect de suflet pentru Prințul Harry. Pasiunea sa pentru acest sport nu e un secret pentru nimeni. El însuși a fost un jucător de polo și încă mai participă ocazional la meciuri caritabile. Cel mai recent a concurat la Campionatul Mondial de Polo pe Zăpadă St. Regis din Aspen, Colorado, în decembrie 2025. Atunci a jucat în locul unui prieten, folosind numele de „Harry Wales”. Noul serial de ficțiune a fost, se pare, inspirat de o serie documentară despre polo pe care Ducii de Sussex au produs-o anterior. ## Relația cu Netflix continuă, în ciuda zvonurilor Această nouă producție marchează o nouă colaborare între cuplul regal și gigantul de streaming, după documentarul extrem de vizionat *Harry & Meghan* din 2022 și serialul de lifestyle *With Love, Meghan*, lansat în 2025. V-ați întrebat dacă relația lor cu Netflix scârțâia? E drept că au existat speculații că cele două părți nu ar mai lucra împreună. Zvonurile au apărut după ce s-a aflat că Netflix s-a retras ca investitor din brandul lui Meghan, As Ever, și nu a reînnoit *With Love, Meghan* pentru un al treilea sezon. Dar iată că parteneriatul merge mai departe. ## Ce alte proiecte mai au în plan Ducii de Sussex Serialul despre polo nu este singurul proiect aflat în dezvoltare. Cuplul are și alte producții în lucru sub acordul lor cu Netflix (un contract care le oferă prioritate în prezentarea proiectelor către platformă). Și nu e totul. Printre celelalte idei se numără adaptarea a două romane de dragoste de succes. Este vorba despre „The Wedding Date” de Jasmine Guillory și „Meet Me at the Lake” de Carley Fortune.