Search for content, post, videos

Schimbarile de dispozitie in timpul sarcinii, un mit sau realitate? Ela Craciun spune totul

Desi ar putea sa te surprinda, schimbarile de dispozitie din timpul sarcinii nu sunt un mit, fapt pentru care Ela Craciun a vorbit despre acest subiect delicat, mai ales ca este o problema cu care s-a confruntat.

Insarcinata pentru a treia oara, prezentatoarea TV Ela Craciun a marturisit ca s-a confruntat cu schimbari de dispozitie si a cautat ajutor din partea specialistilor, in incercarea de a le tine in frau.

”Pe langa cele 8 lucruri care ti se intampla cand esti insarcinata, am descoperit ca ma mai confrunt cu ceva si am decis ca subiectul e suficient de amplu cat sa-i dedic un articol intreg. Prima oara au observat oamenii din jurul meu, apoi am sesizat chiar si eu ca sunt mai moody ca niciodata. Ce inseamna asta? Ca imi schimb dispozitia atat de des, incat persoanele cu care interactionez nici nu mai stiu ce sa creada.

Unul dintre motivele majore pentru schimbarile de dispozitie in timpul sarcinii este schimbarea rapida a hormonilor. In mod specific, estrogen si progesteron.

Nivelul de estrogen creste in primele 12 saptamani de sarcina de mai mult de 100 de ori. Estrogenul este asociat cu serotonina chimica a creierului, serotonina fiind cunoscuta ca hormonul „fericirii’, pe care medicamentele antidepresive incearca sa-l stimuleze. Dar serotonina nu este in legatura directa cu fericirea. Dezechilibrele si fluctuatiile acestui neurotransmitator pot determina dereglarea emotionala.

Cum interactioneaza estrogenul si serotonina intre ele nu este pe deplin inteles. Ceea ce pare sa fie evident este ca modificarile nivelurilor de estrogen – si nu un anumit nivel de estrogen – sunt ceea ce cauzeaza dezechilibre ale dispozitiei. Anxietatea si iritabilitatea, in special, sunt asociate cu modificarile de estrogen.

Nu numai hormonii declanseaza schimbari de dispozitie in timpul sarcinii. Disconfortul sarcinii poate provoca si suferinta emotionala. De exemplu, „greturile de dimineata’ (despre care orice graviduta stie ca pot aparea in orice moment al zilei) afecteaza pana la 70% dintre femeile insarcinate. Sentimentele de greata si, uneori, varsaturi pot fi declansate de cele mai mici dureri, de foame sau chiar de mirosul de mancare gatita. Simturile unei femei insarcinate sunt mult mai ascutite, asa ca e destul de probabil sa te deranjeze orice miros, oricat de departe ar parea ca e sursa lui.

Pentru cele care se confrunta cu astfel de greturi mai frecvent, poate aparea anxietatea, mai ales daca esti o graviduta care inca lucreaza si ai parte de astfel de problemele intr-o sedinta importanta cu echipa, sa zicem. Sau ai putea sa te ingrijorezi in avans la gandul ca urmeaza sa treci pe langa o patiserie si sa nu suporti mirosul. Stresul de a nu sti cand urmeaza sa te simti iarasi rau si gandul ca ai putea avea astfel de probleme in public, poate fi destul de intens pentru unele femei.”, a scris ea pe blogul personal.

<

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *