# Cum să-ți îndrepți corect părul cu placa – 6 reguli pe care să le respecți > Cum să-ți îndrepți corect părul cu placa – 6 reguli pe care să le respecți. Dacă nu vrei să te duci aproape în fiecare zi la coafor sau pur și simplu nu vrei să cheltuiești banii pe aranjarea părul... Publicat: 28 decembrie 2023, 10:32 · Actualizat: 29 decembrie 2024, 08:51 · Autor: Gabriela Tanase · Categorie: [BEAUTY](https://lyla.ro/articole/beauty/index.html.md) · Pagina web: https://lyla.ro/cum-sa-ti-indrepti-corect-parul-cu-placa-6-reguli-pe-care-sa-le-respecti/ · Publicație: Lyla.ro ![](https://lyla.ro/wp-content/uploads/2023/12/1620888949-zehleni-vlasu-2021-17-06-09-21-02-730-2-.webp) Cum să-ți îndrepți corect părul cu placa – 6 reguli pe care să le respecți. Dacă nu vrei să te duci aproape în fiecare zi la coafor sau pur și simplu nu vrei să cheltuiești banii pe aranjarea părului, atunci o [placă de păr](http://www.philips.ro/c-m-pe/ingrijirea-parului/placi-de-indreptat-parul/latest) este absolut necesară pentru tine.  Este ușor de folosit, fie pentru îndreptarea părului, fie pentru bucle și nu ai nevoie de foarte multe cunoștințe de hairstyling. ### Deși pare floare la ureche, există câteva reguli de care trebuie să ții cont! Iată cum să-ți îndrepți corect părul cu placa: **1. Investește într-un șampon hidratant de calitate** Dacă obișnuiești să-ți îndrepți părul des, atunci este obligatoriu să folosești un șampon hidratant de calitate, fără să încarce firul de păr. Evită șampoanele pentru volum, păr gras sau purificatoare pentru că usucă firele de păr. **2. Aplică întotdeauna balsam după șamponare** Nu placa de păr este cea care îți distruge părul, ci felul în care ai grijă de el. Dacă aplici de fiecare dată balsam și/sau mască hrănitoare, firele de păr vor avea o cuticulă netedă, necesară în alunecarea plăcii de păr. **3. Nu îndrepți părul până nu e uscat** Înainte să-l îndrepți, asigură-te că părul este complet uscat, altfel se va deteriora repede. Cel mai bine este să-ți speli părul seara și să-l îndrepți dimineața. **4. Periază părul înainte** După ce s-a uscat, folosește un pieptăn cu dinți largi pentru periaj și abia după ce te-ai asigurat că părul tău nu este încâlcit, poți folosi o perie deasă. În acest mod eviți ruperea firelor de păr. **5. Îndreaptă șuviță cu șuviță** Atunci când îndrepți părul, folosește un pieptăn și îndreaptă șuviță cu șuviță. În funcție de cât de gros este firul, poți îndrepta șuvițe de 2-3 cm sau 3-4 (dacă este foarte subțire). **6. Aplică ulei hidratant** După ce ai terminat de îndreptat, folosește întotdeauna un ulei hidratant de [păr](https://lyla.ro/cum-aplici-corect-balsamul-de-par/). Pulverizează în palmă și aplică de la 3-4 cm de scalp până la vârfuri. Atenție! Nu trebuie să încarci firul de păr, ci trebuie să aplici cât să se mențină hidratat. Dincolo de aceste reguli, nu uita că este important să alegi produse de calitate, implicit o placă de păr bună.  Produsele de la [Philips](http://www.philips.ro/c-m-pe/indepartarea-parului/lumea) au de obicei funcții menite să protejeze firul de păr, fie că vorbim despre tehnologia SplitStop, fie de o infuzie de cheratină sau tratament dublu de ioni. Și bineînțeles, ține cont de părul tău! Ai un păr rezistent sau fragil? Ai nevoie de produse de îngrijire suplimentare sau e suficient să respecți regulile de mai sus? Tu respecți aceste reguli înainte de a-ți îndrepta părul?