Bucurestiul interbelic este acel loc de altadata, pe care prea putini au avut norocul sa-l zareasca, sa-l simta si sa se bucure de el. Acel Bucuresti il mai intalnim acum doar in memorii, jurnale, reviste literare, almanahuri, inregistrari.
Mai pe scurt, recream un intreg oras demult pierdut, din amintiri. Amintirile acelor oameni norocosi care au creat fara sa fie constienti, o epoca la care noi, cei de acum, oftam cu incantare.
Putini mai sunt cei care stiu ca bucurestenii se puteau bucura si se puteau folosi in acei ani de lucruri de care si noi ne bucuram si ne folosim in zilele noastre. Lucruri precum desenele animate, cafea filtru, prezervative, carti americane despre cum gandirea pozitiva iti poate imbunatatii, ca prin minune, viata, lame de ras Gillette, benzina Shell, teleschi la munte, crema epilatoare Eva, ciocolata Suchard, meciuri de hochei international, joie de vivre.
Dar pana la urma, cine erau acei oameni despre care tot vorbim? Pe cine puteai intalni din intamplare pe strazile Bucurestiului, la teatru, intr-o cafenea sau intr-un parc. Pe langa oamenii obisnuiti al caror nume si chipuri nu le vom sti niciodata, mai sunt aceia care au reusit sa ramana in memoria noastra, cel mai adesea prin talent. Aici vorbim despre Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Eugen Lovinescu, Mia Braia, Jean Moscopol, Militia Patrascu, Ilarie Voronca, Mihail Sloim, Marta Paun, Sarina Pass, Iza Sion si multi altii.
Bucurestiul interbelic era un loc al literaturii, al amorului, al cochetariei in contrast cu baltoacele si noroiul de pe strazi . Afise care te indemnau la tot pasul sa citesti, cluburi si reviste care abordau tema indragostitilor, dand sfaturi tinerilor si cate si mai cate.
“Din gazette, se poate afla ca un cuplu de indragostiti se saruta la fiecare 4 minute, ca femeia intreaba, in medie la 10 minute, “Ma iubesti?” si are trei-cinci crize de gelozie pe saptamana.”, ne spune Ioana Parvulescu in “Intoarcere in Bucurstiul interbelic”.
“Nimeni n-a pictat unul dintre cele mai caracteristice momente ale psichologiei romanesti, mai exact bucurestene. Acela in care o femeie, ultra eleganta, fina, frageda si parfumata traverseaza strada, prin noroi… E o poema intreaga modul cum, distinsa, cocheteaza cu baltoacele.” (Tudor Arghezi)
Putem spune ca bucurestenii traiau intens. Dar unde isi petreceau ei timpul liber? In parc, la plimbare pe boulevard, la cofetarie, la cinematograf, trebuie mentionat ca, in 1933, in Bucuresti existau 50 de cinematografe si, nu in ultimul rand, la cafenea.
Cafeneaua are un loc aparte in inima vechiului Bucuresti. Daca alegi sa te plimbi acum prin Bucuresti, abia daca mai zaresti o cafenea asa cum era ea odata. Cafenele de astazi sunt reci si fara viata, un mediu nu foarte atragator. Dar nu a fost asa intotdeauna. A fost o perioada in care cafeneaua era foarte apreciata si era destul de des aleasa ca loc de petrecere al timpului liber si nu numai.
Cafenele de la inceputul secolului trecut aveau un aer aparte, o personalitate. Oferita, ce-i drept, de elita bucuresteana care se ingramadea in aceste locuri pentru discutii aprinse, cafea si trabucuri. Academicianul Constantin Balaceanu Stolnici spune despre cafenele, ca erau locul in care se desfaceau intrigile politice, se formau guverne, mai pe scurt, intreaga politica a tarii se tinea aici. Pentru cei care traiesc in era vitezei si a internetului, poate parea putin ciudat ca a existat o vreme in care, una dintre cele mai mari placeri, era aceea de a sta la taifas in jurul unei bauturi amare, dar aromate. ?i ca cel mai la moda loc era o cafenea si nu un club.
In acele vremuri erau cateva cafenele celebre frecventate de oameni celebri. Printre ele putem enumera Bulevard, High-life unde veneau adesea Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad. O alta cafenea celebra ar fi Kübler vizitata de Ilarie Chendi, St. O. Iosif, D. Anghel, Octavian Naum, P. Cernea, Ion Minculescu, sculptorii Stork si Spätte. Terasa Otetelesanu unde isi petreceau timpul liber Emil Garleanu, Ion Dragagoslav, D. Naum, Liviu Rebreanu, Mihail Saulescu. ?i, desigur, nemuritoarea cafenea Capsa care era cafeneaua rezervata protipendadei bucurestene, oamenilor politici si a ultimilor boieri. Cafeneaua era, in aceea vreme, o adevarata institutie, un loc al oamenilor cu clasa, in special, care, din pacate, dispare o data cu aparitia bolsevismului. Timpul a trecut si, in locul cafenelelor, gasim acum alte lucruri, poate nu la fel de marete.
In locul cafenelei Otetelesanu gasim astazi, Palatul telefoanelor. Cati dintre noi mai stim ca acolo, in 1928, s-au cantat primele acorduri de jazz din Romania? La fel si cafeneaua Nestor, locul intelectualilor, care se afla vizavi de hotelul Hilton, nici ea numai exista, fiind bombardata in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Toate aceste locuri frumoase, cu istorie, au incetat din viata, au incetat sa mai existe. S-au pierdut, pur si simplu, in negura timpului de parca nici nu ar fi existat vreodata.
Cafeneaua interbelica era locul discutiilor aprinse si inversunate. Aroma cafelei, fumul care isi facea loc in aer in rotocoale cat mai generoase printre cuvintele clientilor dezlantuiti de aflarea ultimelor articole citite in gazete, cuvinte, zgomot, vuiet, fum , mult fum si o cafea buna. Cam acestea sunt cuvintele ce pot contura, macar pentru cateva clipe, atmosfera dintr-o cafenea bucuresteana in perioada interbelica.
Toate bune si frumoase, dar nu trebuie, nici macar pentru o secunda, sa ne imbatam cu apa rece, cum spune o vorba din popor. Cafeneaua era intr-adevar asa cum am descris-o cateva randuri mai sus . Dar intra in ea orice bucurestean de rand? Era loc pentru toti ? Desigur ca nu. Cafeneaua ramane un loc al elitei. ?i asta, nu pentru ca ar fi fost interzisa, ci doar pentru ca aveai nevoie de o anumita cultura si mentalitate. Totul tine de mentalitate.
“ Bucurestiul interbelic e o strainatate de culori, de arome, de zgomote si ritmuri, de oameni si firme. In Bucurestiul interbelic oamenii au trait si idealul, si prostia insangerata, au simtit si rafinamentul extrem, si opacitatea grosolana, au avut generosi si ticalosi, echilibrati si fanatici, lucizi si fantasti, buni si rai, bine si rau. Bucurestiul interbelic este locul unde s-a intamplat totul.” (Ioana Parvulescu) Era loc pentru toti si pentru toate. Un loc in care trebuia sa te adaptezi zi de zi. O societate agitata si macinata de amintirea razboiului , de criza financiara si de frica unui alt razboi. O lume care nu pare deloc mai buna sau mai sigura decat cea in care traim noi. ?i cu toate acestea la o privire mai atenta, “suprapunand harta culturala a Bucurestiului de odinioara peste cea de acum, incepand cu chioscurile unde se vindeau reviste culturale si incheind, sa spunem, cu salile de teatru si de cinema, golurile sunt, contrar asteptarilor, in cea de azi.” (Ioana Parvulescu)
Pe atunci totul parea mai cu viata. Se lucre, cum s-ar spune, cu esentele. Traiai si te bucurai sincer de asta. Faceai fotografii pentru amintiri, citeai ca sa cunosti si beai cafea ca sa te simti bine. Astazi, din pacate, tinerii fac fotografii ca sa arate cat de grozavi sunt, citesc pentru ca sunt obligati si beau cafea ca sa nu adoarma la ore. Lucrurile se desfasoara, parca la fel, insa, motivul e diferit si asta schimba cu totul imaginea. ?i totul porneste de la mentalitate. De aceea cafeneaua bucuresteana interbelica nu va mai putea renaste niciodats. Aceasi cafea, alte vremuri, alte cafenele.
Revenind la cafenele celebre, sa privim putin inspre Capsa care, in ciuda vitregiei timpului, a rezistat si o gasim tot acolo unde o gasea, spre exemplu, si Liviu Rebreanu. Poetul Virgil Carianopol spunea: „La Capsa se discuta politica la fel de mult ca despre bucatarie, patiserie sau amor. Capsa e central intregii societati, al celor care fac parte din cele mai diverse cercuri, al adulterurilor secrete, al intrigilor diplomatice si al combinatiilor financiare. Apoi, la ora ceaiului, e randul doamnelor din inalta societate si al atasatilor de ambasade. Ca sa devii scriitor, trebuia sa obtii botezul Capsei, care, fara nici o firma literara, era totusi redactia redactiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire”.
Printre clientii fideli ai cafenelei ii regasim pe Dan Barbilian (Ion Barbu), criticul Serban Cioculescu, poetul Vlaicu Barna, scriitorii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Tudor Arghezi, Ionel Teodoreanu sau Ion Minulescu.
Insa povestea Capsei incepe cu mult timp inainte. Istoria ei incepe la 1830 cand, in locul unde gasim astazi Capsa, se deschide un birt. Birtul Casa Slatineanu, cunoscut in oras pentru preparate orientale si italienesti. Mai tarziu, casa intra in posesia familiei Capsa, unde muta cofetaria “Anton si Vasile Capsa”. In 1886 Casa Capsa se extinde. Se deschide un hotel si se inaugureaza vestita cafenea. Capsa devine astfel, cel mai important punct de intalnire al personalitatilor politice romanesti, dar si internationale, al jurnalistilor si artistilor. Dupa anul 1930, Casa Capsa devine „Cafeneaua scriitorilor si artistilor”, iar Tudor Arghezi o numea „singurul local intelectual de pe Calea Victoriei”.
“Terasa Otetelesanu”
“Bucurestiul a fost cand umil, cand orgolios, cand lenes, cand intreprinzator, viteaz ori las, stralucitor sau ponosit… Peste toate si la un loc, un oras care a implinit ce-i mai bun sau mai rau intr-un spatiu istoric, cultural, economic, spiritual…” Iar in acest ansamblu pestrit, isi are loc si cafeneaua. Cafenele simple, cafenele selecte. Pentru oameni politici, pentru artisti si scriitori. Cafenele cu istorie sau cafenele de moment menite a fi uitate. Locuri in care se vorbeste, se fumeaza, se canta, se bea cafea. O adevarata lume construita pe idei si moduri de viata ce nu-si mai au locul in Bucurestiul de azi. Tot ce ne mai ramane este amintirea “micului Paris”, a frumoaselor sale cafenele si, bineinteles, cafeaua care mereu va fi la fel. (Bucurestiul Interbelic, 1935, Editura Triotonic)
